Dr. Cezar a descris un model în patru etape pentru schimbarea personală, insistând că transformarea reală nu începe odată cu dorinţa de „altceva”, ci în momentul în care omul încetează să explice totul prin vina celor din jur.
El susţine că mulţi rămân blocaţi chiar la prima etapă, pentru că acolo responsabilitatea este aruncată în exterior, iar persoana îşi pierde, practic, spaţiul de manevră asupra propriului comportament.
Modelul prezentat merge de la negare la contemplare, apoi la acceptare şi, în final, la acţiune concretă. Ideea lui este că înţelegerea nu e suficientă fără un pas vizibil, făcut „în planul fizic”.
De asemenea, Dr. Cezar a vorbit şi despre schimbarea stilului de viaţă în zona sănătăţii, într-o cheie pe care el o numeşte „medicină holistică”, punând accent pe abordări pe termen lung, nu doar pe soluţii rapide.
Etapa 1: Negarea şi reflexul „toţi ceilalţi sunt de vină”
Dr. Cezar numeşte prima etapă „negarea” şi o descrie ca pe momentul în care omul „nu acceptă realitatea aşa cum e” şi caută explicaţia în exterior: familie, apropiaţi, societate, locul de muncă, guvern sau „viaţa”.
În această logică, dacă ceilalţi sunt mereu vinovaţi, aproape nimic nu mai rămâne de schimbat la tine, pentru că nu îţi mai pui problema unui comportament diferit.
„Persoanele care sunt în negare, ce înseamnă negare? Nu accept realitatea aşa cum e. Dau vina tot timpul pe alţii, tot timpul sunt păcăreţi, sunt victimele societăţii, ce‑au păţit ei, vai de mine ce viaţă au, ceilalţi sunt vinovaţi de toate relele din viaţa lor, de la cei mai apropiaţi până la guvern. Asta e retorica lor, ăsta e discursul lor. Sunt în negare”, a spus Dr. Cezar.
Etapa 2: Contemplarea şi întrebarea care schimbă direcţia
Pasul următor, în schema lui, este „contemplarea”: nu e încă schimbare, ci începutul îndoielii faţă de explicaţia veche, în care responsabilitatea aparţinea întotdeauna altcuiva.
Este etapa în care omul începe să se întrebe dacă propriile alegeri, reacţii sau comportamente au contribuit la situaţia în care se află, chiar dacă, la exterior, obiceiurile şi viaţa par neschimbate.
„De la stadiul ăsta e următorul stadiu care înseamnă contemplarea. Când vine cineva şi zice: «Bă, stai puţin, dar poate tu atragi lucrurile astea, poate e şi vina ta, poate tu nu ţi‑ai învăţat lecţiile». La un moment dat poţi să zici: «Păi dacă o fi aşa?». Şi stau aşa în contemplare. Încep să se gândească: «Hai că poate trebuie să schimb ceva la mine». Dar încă nu au schimbat, dar încep să se gândească. Aia e contemplarea, da?”, a explicat Dr. Cezar.
Etapa 3: Acceptarea, adică asumarea unei părţi de responsabilitate
A treia etapă, „acceptarea”, este descrisă ca momentul în care omul îşi asumă partea lui de responsabilitate pentru viaţa proprie şi îşi mută atenţia spre ceea ce poate controla: propriile decizii şi paşii următori.
Schimbarea de perspectivă se vede în trecerea de la „mi se întâmplă” la „ce pot face eu de aici înainte?”.
„Următoarea este acceptarea. Acceptarea înseamnă că: «Da, într‑adevăr sunt responsabil de viaţa mea, mi‑am învăţat lecţiile, hai să mă schimb» şi începi să acţionezi”, a spus Dr. Cezar.
Etapa 4: Acţiunea, fără de care totul rămâne teorie
Dr. Cezar insistă că schimbarea nu poate rămâne „doar teoretică”. Chiar dacă înţelegi ce nu merge, citeşti, analizezi şi vorbeşti despre ce ai vrea să fie diferit, fără un gest concret viaţa rămâne „în esenţă, aceeaşi”.
„Schimbarea nu trebuie să fie doar teoretică, ea trebuie să fie şi prin acţiune. Şi cea mai uşoară schimbare de făcut este mişcând corpul, făcând ceva. Trebuie să faci ceva în planul fizic. Să mişti ceva, să te apuci de ceva, eventual şi sport, dar nu numai”, a spus el.
În exemplele lui, acţiunea poate însemna sport, dar şi alte începuturi concrete: un proiect amânat, învăţare, construit, scris, sau demararea unei afaceri.
„Adică faci o firmă, deschizi aia, scrii o carte, te apuci să faci ceva. Trebuie să faci ceva ca să ieşi din stare”, a explicat Dr. Cezar.
Contextul mai larg în care plasează ideea de schimbare
În alte intervenţii, Dr. Cezar a legat schimbarea şi de zona sănătăţii, promovând ideea că soluţiile durabile vin dintr‑o „abordare totală şi pe termen lung a stilului de viaţă”, nu din ajustări de moment.
El a spus că medicina convenţională se ocupă mai ales de urgenţe, în timp ce organismul ar trebui privit ca un întreg, cu organe şi sisteme care „conlucrează între ele”.
„Pentru a schimba ceva este nevoie de o abordare totală şi pe termen lung a stilului de viaţă, care implică multe aspecte”, a afirmat Dr. Cezar.
Într‑o apariţie TV, el a vorbit şi despre setarea obiectivelor în dietă, recomandând ca, înainte de o schimbare, oamenii să îşi clarifice motivaţia pentru care o fac.