Valerie Lungu povestea, în interviul „În Oglindă” din ianuarie 2025, că tatăl ei nu o sunase timp de 23 de ani. Creatoarea de conținut explica de ce prezența și grija unui om cântăresc pentru ea mai mult decât legătura de sânge.
În conversația cu Mihai Ghiță, Valerie spunea că nu își mai întâlnise tatăl nici măcar întâmplător, pe stradă. „Persoana dată este un om străin pentru mine, nu știu cum e”, mărturisea ea. Îi lipsiseră inclusiv întrebările simple despre sănătatea ei sau despre lucrurile de care avea nevoie.
„Contează persoanele care sunt cu tine în viața ta, la bine și la greu, la propriu. A plecat, a renunțat la mine, și nici măcar un telefon în 23 de ani nu a dat, să zică: «Hei, bună. Ești bine, sănătoasă, ai nevoie de ceva?»”
Pentru a explica ce înseamnă pentru ea un părinte, Valerie făcea o comparație cu un copil înfiat, care îl poate iubi ca pe un tată pe omul care l-a crescut. În cazul ei, legătura biologică nu însemna și apropiere. „Pentru mine contează mai mult prezența unui om decât sângele pe care îl share-uești”, spunea ea.
Vorbea și despre posibilitatea unui simplu mesaj de „La mulți ani” pe rețelele sociale. „Dar dacă persoana dată nu a simțit nevoia să facă chestia asta, de ce ar trebui să mă mai gândesc la ea, la ce am avut, ce nu am avut?”, se întreba Valerie.
Părinții au divorțat când Valerie avea șapte ani
Abia intrase în clasa întâi când părinții ei s-au despărțit, își amintea Valerie. După divorț, tatăl nu a mai fost prezent în viața ei, potrivit mărturiei sale.
Îi era greu să revină asupra acelei perioade. Spunea că își pusese o barieră și că păstrase amintirile dureroase foarte adânc, evitând să se gândească la ce fusese sau la cum ar fi putut arăta viața ei.
Părinții nu se înțelegeau, povestea Valerie, iar tatăl, fotbalist, pleca frecvent de acasă. Mama ei, interpreta Victoria Lungu, luase decizii pentru a o proteja de anumite situații, pe care Valerie nu dorea să le detalieze.
Ce auzea dimineața, înainte de plecarea la școală
În clasa a X-a, Valerie își auzea vecina spunând: „Mama, tata, vă iubesc. Am plecat la școală.” Ea își lua rămas-bun numai de la mamă: „mama, am plecat la școală”. „În fiecare dimineață auzeam asta când plecam la școală”, își amintea Valerie.
Spunea că înțelesese mai bine, odată cu maturizarea, ce îi lipsise în copilărie. Când vorbea despre diferența dintre iubirea maternă și cea paternă, se raporta la propria experiență: „Spun din ce cred eu că îmi lipsește, pentru că neavând chestia asta, nici nu prea îmi aduc aminte cum este”.
La momentul interviului, nu îi povestise nici mamei despre salutul vecinei și despre felul în care îl trăise. Explicația ei era directă: „Nu i-am spus nici mamei mele, pentru că nu este vina ei până la urmă”.