Romina Gingașu și-a reorganizat contul de Instagram și a eliminat sau arhivat aproape toate fotografiile, inclusiv cele în care apărea alături de soțul ei, Piero Ferrari. În videoclipurile publicate pe Instagram, ea a explicat că schimbarea nu are legătură cu relația lor.
„Între mine și Piero este totul foarte bine, sărbătorim 10 ani împreună și am nevoie de liniște”, a spus Romina Gingașu.
Romina Gingașu își ia o pauză de cel puțin șase luni
Romina, în vârstă de 34 de ani, a spus că are nevoie de o perioadă de liniște pentru a se reface și pentru a-și pune gândurile în ordine. Ea a menționat că un proces începe din nou pe 18 octombrie și că nu se poate opri din muncă, chiar dacă vrea să își reducă temporar comunicarea online.
„Am nevoie de o pauză, de minim 6 luni pentru a mă reface, pentru a-mi pune gândurile în ordine, ținând cont că procesul începe din nou pe 18 octombrie”, a transmis ea.
În aceeași perioadă, Romina își propune să se mute într-o casă nouă, să finalizeze biroul din Bruxelles și să continue studiile în domeniul care îi place. Ea speră ca aceste schimbări să îi permită să dezvolte proiecte mai mari și cu un impact mai important.
„Vreau să mă mut într-o casă nouă, vreau să termin biroul de la Bruxelles, vreau să studiez în continuare ceea ce îmi place și poate o să am proiecte mult mai mari și cu impact față de ce am avut înainte”.
Ce a rămas pe profilul de Instagram
După reorganizare, în feed au rămas doar două imagini: fotografia de profil și una însoțită de mesajul „Eu însămi scriu povestea vieții mele”. Romina urmărea doar trei conturi, toate legate de activitatea sa: Red Women Foundation, Campaign Institute și brandul personal Romina’s Beauty.
Red Women Foundation este fundația fondată de Romina, cu proiecte dedicate accesului femeilor la oportunități egale. Campaign Institute, o organizație privată fondată de ea, urmărește să faciliteze accesul la oameni și idei care pot influența lumea, iar Romina’s Beauty este brandul său de produse cosmetice.
Romina a pus tranziția contului și pe seama unei probleme tehnice. Ea a spus că încearcă de șase luni să își schimbe numele de utilizator, însă un bug al platformei nu îi permite acest lucru.
„De aici m-am decis să fac o tranziție a Instagramului, dar asta nu înseamnă că am ceva în viața personală. Soțul meu este lângă mine de 10 ani și suntem ok. Suntem mai puternici decât înainte. Totul este bine!”, a precizat Romina Gingașu.

