Nea Mărin credea că va participa la un singur sezon atunci când a acceptat să apară la televizor. Invitat la „Furnicuțele”, coregraful a povestit că nu își dorise o carieră în televiziune, dar că de la începuturile sale au trecut deja două decenii.
„Așa am zis și eu când am venit în televiziune: am zis un sezon și au trecut 20 de ani.”
Zeci de telefoane înainte să accepte primul proiect
Despre începuturile sale vorbea și într-un interviu acordat publicației Național, publicat pe 20 iulie 2014, înaintea premierei emisiunii „Poftiți pe la noi!”. Nea Mărin își amintea că primise zeci de telefoane pentru a intra în primul său proiect de televiziune. Estima că insistențele duraseră aproximativ două săptămâni.
Răspunsul afirmativ venise la întâlnirea cu Mona Segall: „Greu m-am lăsat convins, dar când am ajuns față în față cu Mona Segall am zis da”.
Marin Barbu, cunoscut publicului drept Nea Mărin, își dorise însă o altă meserie încă din școală. În același interviu, povestea că, la sfârșitul clasei a VIII-a, diriginta le ceruse elevilor să scrie ce voiau să devină. El alesese „dansator – instructor”. La reuniunea de după 25 de ani, spunea că doar trei dintre cei 26 de colegi ajunseseră să facă meseria pe care și-o propuseseră.
Despre ceea ce urmase după dorința scrisă pe hârtie vorbea cu recunoștință: „Dumnezeu mi-a dat însă mult mai mult decât am îndrăznit eu să îmi doresc”.
De ce a urmat echipa Monei Segall în 2014
La momentul interviului din 2014, Nea Mărin trecuse de la PRO TV la Antena 1, înaintea lansării „Poftiți pe la noi!”. Mona Segall și echipa ei se mutaseră la noul post, iar el alesese să continue colaborarea. Își explica decizia prin oamenii cu care lucra și prin proiectul pe care îl avea în față.
„Cât timp este vorba despre aceeași echipă de profesioniști și de un proiect drag mie, pentru mine e foarte bine”, spunea el.
Despre Mona Segall vorbea cu afecțiune, numind-o „sora mea”. Încrederea profesională îl făcea să îi urmeze și cerințele pe care le descria drept foarte solicitante: „Chiar dacă mă omoară și îmi cere posibilul și imposibilul, eu fac așa cum spune ea, că știu că așa e cel mai bine și pentru mine, și pentru echipă și pentru public”.