Monica Davidescu povestește că un telefon primit noaptea, după o reprezentație, i-a schimbat direcția profesională: Radu Beligan i-a propus atunci rolul Anei în Take, Ianke şi Cadîr, o ofertă care avea să-i marcheze cariera.
Actrița plasează momentul la începutul anilor 2000, când făcea parte din distribuția spectacolului Machinal, în regia lui Alexander Hausvater, și rememorează impactul întâlnirii cu marii profesioniști ai scenei naționale.
Intrarea în distribuția Take, Ianke şi Cadîr a fost, după cum spune Davidescu, o „adevărată școală de teatru”: ritmul reprezentațiilor, disciplina și energia unui spectacol cu viață lungă i-au oferit lecții pe care le poartă în continuare.
Telefonul care a închis o ușă și a deschis alta
Monica Davidescu povestește că, după o reprezentație din Machinal, directorul Teatrului Național de la acea vreme, Dinu Săraru, obișnuia să urmărească fragmente din spectacole pentru a cunoaște actorii. La scurt timp după o astfel de vizită, Radu Beligan a văzut Machinal și, în jurul orei 23:00, a sunat-o acasă.
În relatarea actriței, discuția a fost tăioasă, dar decisivă: Beligan i-ar fi spus mai întâi că spectacolul nu i-a plăcut, dar a subliniat meritul regizorului – care, spunea el, o descoperise pe Davidescu. Apoi i-a adresat întrebarea care avea să-i schimbe parcursul: „Vrei să fii fata mea, Ana, în Take, Ianke şi Cadîr?”
„Take, Ianke şi Cadîr” ca lecție de meserie și de rezistență
Davidescu povestește că munca în acel spectacol i-a arătat cum un rol și o distribuție bine construite pot menține o producție vie chiar și după zeci de reprezentații, când apar nuanțe noi în jocul actorilor.
Actrița subliniază importanța energiei comune pe scenă: atunci când toți lucrau la aceeași vibrație, aceasta se amplifica și ajungea la spectatori, transformând fiecare reprezentație.
Montarea regizată de Grigore Gonţa a avut premiera pe 3 octombrie 2001 și s-a jucat pe parcursul a mai multor stagiuni; în distribuție figurează Radu Beligan (Ianke), Marin Moraru (Take), Gheorghe Dinică (Cadîr), iar Monica Davidescu este creditată în rolul Anei.
Spectacolul a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun spectacol din dramaturgia românească la Premiile Naționale Anuale în domeniul teatrului acordate de Ministerul Culturii pentru anul 2001.
Generația Beligan-Moraru-Dinică, văzută din interiorul distribuției
În amintirile sale, Monica Davidescu descrie nucleul artistic format din Radu Beligan, Marin Moraru și Gheorghe Dinică drept un model de încredere reciprocă: parteneriatele lor scenice se bazau pe respect și pe siguranța că fiecare îl susține pe celălalt în dialog.
Actrița rememorează că, de multe ori, alegerea colaboratorilor pe scenă ținea de acest tip de încredere: exemplul dat de ea este o rememorare legată de o replică atribuită unei personalități a epocii, menită să ilustreze cum se căutau parteneri „pe care te poți baza”.
Davidescu spune că, treptat, lucrând alături de aceste nume, a învățat nu doar tehnica, ci și disciplina necesară pentru a face parte dintr-o montare de lungă durată.
Detalii de repertoriu și reluări online ale montării
În 2020, Teatrul Național din București a difuzat online montarea Take, Ianke şi Cadîr într-un program de transmisiuni dedicate repertoriului.
În anunțurile care au însoțit difuzarea figurează distribuția montării din 2001, cu Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Valentin Uritescu, Silvia Năstase, Monica Davidescu și Mihai Călin.
Piesa lui Victor Ion Popa a fost jucată pentru prima dată în martie 1932, la Teatrul „Maria Ventura” din București, sub direcția autorului, iar montarea regizată de Grigore Gonţa a rămas în repertoriul Teatrului Național pentru mai multe stagiuni, cu ultima reprezentație în noiembrie 2007.
Relatarea despre telefonul nocturn și cuvintele rostite de Radu Beligan apar în povestirea Monicăi Davidescu, unde actrița rememorează momentul ca pe începutul unei etape definitorii în cariera sa.
