Mirabela Grădinaru le propune părinților să însoțească limitele privind folosirea telefonului de explicații și răbdare, dar și să încerce să înțeleagă ce caută copilul în fața ecranului. Pentru el, spune ea, telefonul poate însemna apropierea de un grup sau refugiul din fața unei dificultăți despre care nu reușește să vorbească.
Partenera președintelui Nicușor Dan, mamă a doi copii, a transmis un mesaj video pentru a doua ediție a conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de Q Magazine la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. A susținut necesitatea reperelor și a siguranței oferite de adulți, împreună cu o relație în care copilul se simte ascultat.
„Asta nu înseamnă că nu avem nevoie de limite; avem”, a subliniat Mirabela Grădinaru. În opinia ei, acestea funcționează mai bine atunci când părintele le însoțește cu explicații, răbdare și apropiere.
Ce poate însemna telefonul pentru un copil
Pentru cei mici, telefonul, tableta și rețelele sociale fac parte din lumea în care s-au născut, a amintit ea. De aceea, propune ca adulții să pornească de la întrebarea cum îi pot ajuta să trăiască sănătos într-un mediu în care tehnologia va rămâne prezentă.
Timpul îndelungat petrecut pe telefon poate avea mai multe semnificații, consideră Mirabela Grădinaru: nevoia de apartenență, comparația cu ceilalți, teama de a nu fi exclus sau singurătatea. Uneori, copilul poate căuta acolo un loc în care să scape, pentru câteva ore, de ceva apăsător. Sunt împrejurări pe care îi îndeamnă pe părinți să încerce să le înțeleagă atunci când observă că ecranul ocupă mult din timpul lui.
Vorbind din perspectiva unei mame, a enumerat și îndoielile care pot apărea când un părinte încearcă să stabilească o regulă: dacă a pus limita potrivită, dacă a observat la timp o dificultate, dacă a fost prea strict sau prea permisiv. Între aceste întrebări se află și una despre timpul petrecut în fața ecranului: este doar un obicei sau ascunde ceva greu de spus?
Părinții nu au întotdeauna răspunsurile și nici nu trebuie să le aibă pe toate, consideră ea. Pot însă să rămână aproape și să încerce să vadă copilul dincolo de ecran.
Un loc în care copilul nu trebuie să demonstreze nimic
Mirabela Grădinaru a cerut ca discuția despre sănătatea mintală să includă și lumea creată de adulți. A descris un ritm de viață rapid și zgomotos, în care succesul este expus permanent, comparația este mereu la îndemână, iar uneori chiar și odihna ajunge să fie fotografiată, publicată și supusă validării celorlalți.
În fața acestor presiuni, ea vede o formă de protecție într-un loc unde copilul nu are nimic de demonstrat. Acolo ar trebui să poată spune „E greu”, „Mi-e frică” sau „Nu știu ce se întâmplă cu mine”. Primul răspuns al adultului ar trebui să îi lase loc să vorbească:
„Răspunsul nostru să nu fie imediat o lecție, o critică sau o soluție, ci pentru început: te ascult!”, a spus Mirabela Grădinaru.
Cererea de ajutor, fără rușine
Grădinaru a vorbit și despre nevoia de specialiști, profesori pregătiți și părinți informați. Alături de acest sprijin, consideră esențial ca sănătatea mintală să poată fi discutată fără rușine.
Copilul care cere ajutor nu este slab, iar părintele care caută sprijin nu a eșuat, a susținut ea. A extins îndemnul și dincolo de relația dintre părinți și copii: un om care spune că nu se simte bine nu ar trebui să simtă că trebuie să se ascundă.