Gabriela Cristea spune că a făcut un atac de panică în timpul unei vizite cu familia la Peștera Ialomiței și a ales să se întoarcă din drum. Soțul ei, Tavi, și cele două fete au continuat traseul.
„Am făcut un atac de panică, pentru că se aglomerase într-un loc foarte îngust”, a povestit Gabriela pe Instagram.
Cum a încercat să continue vizita
După întoarcere, discuția cu alți vizitatori i-a dat motive să încerce să meargă mai departe: „Am vorbit cu cei care au coborât și mi-au zis că merită să mă duc. Acum, văd că s-a mai eliberat.”
Când și-a făcut curaj să coboare, Gabriela s-a întâlnit însă cu familia, care se întorcea din drum. „Și fetele s-au speriat un pic. Nu au mai vrut”, a explicat ea.
Culoare înguste și scări pe traseul Peșterii Ialomiței
Peștera Ialomiței se află în Masivul Bucegi, la 1.560 de metri altitudine. Potrivit Ansamblului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, 480 de metri sunt accesibili turiștilor, până în punctul numit La Altar. Culoarele destinate vizitatorilor sunt electrificate, iar traseul alternează galerii și săli, cu porțiuni de urcare și coborâre.
În sectorul numit Pasaj al Peșterii Ialomiței, dincolo de o poartă metalică, există un culoar cu lățimea de 1–2 metri și înălțimea de 1,5–2 metri, care duce spre Bolta lui Decebal. Din această sală, vizitatorii urcă pe scări printr-o galerie de 60 de metri până La Răspântie.

