Deea Maxer a explicat că a ales, timp de trei ani, să nu vorbească public despre divorțul de Dinu Maxer, pentru a-și proteja familia și pentru a nu lăsa ca trecutul să fie „disecat” în spațiul public. În aceeași perioadă, spune că și-a redus aproape complet aparițiile și a rămas activă mai ales în social media.
Artista a legat această tăcere de nevoia de liniște după schimbările din viața ei și a copiilor, dar și de decizia de a-și muta atenția spre prezent și viitor.
Separarea dintre Deea și Dinu Maxer a fost anunțată public în 2023, într-un mesaj în care cei doi au cerut discreție și pace, „cel mai important, pentru copiii noștri”. Ulterior, Deea a vorbit despre modul în care au gestionat relația de co-parenting și despre înțelegerile privind copiii.
De ce a păstrat tăcerea despre divorț
Deea Maxer a spus că, după separare, a preferat să-și țină viața personală departe de declarații și discuții publice. Ea a explicat că oamenii tind să „pună în lumină trecutul” și să „scoată lucruri”, iar ea nu și-a dorit acest lucru.
„Am rămas în social media, iar aparițiile au fost extrem de rare. Am mers doar la podcasturi care au pus în lumină viața profesională, viața de mamă. Știi cum e, în momentul în care faci o schimbare, așa cum s-a întâmplat în viața mea și a copiilor mei acum trei ani, oamenii încearcă să pună în lumină trecutul, să scoată lucruri, iar eu nu mi-am dorit asta și cred că s-a simțit”, a spus Deea Maxer.
Tot ea a explicat, ca principiu de viață, că nu vede util să revină asupra unor capitole închise. „Eu consider că atunci când închizi o ușă, ea trebuie să rămână închisă. De ce trebuie să mai bagi capul, așa, să vezi ce mai e acolo? Nu are niciun sens. Focusul trebuie să fie pe prezent și pe viitor, indiferent de ce se întâmplă în viață. De aceea nu mi-am mai dorit”, a adăugat Deea.
De ce s-a retras aproape complet din showbiz
În aceeași linie, Deea Maxer a spus că, în ultimii ani, a făcut „strict ce am simțit și ce mi-am dorit” și că a învățat să spună „Nu!” atunci când nu se mai simțea în largul ei să ofere detalii despre viața personală.
„Eu, în anii ăștia, am făcut strict ce am simțit și ce mi-am dorit. Cumva am învățat să spun: Nu! La un moment dat nici nu mai știi cum să refuzi oamenii astfel încât să nu se simtă jigniți, dar, totodată, să-ți respecte decizia ta că nu te mai simți integrată să dai declarații, detalii despre viața ta”, a spus ea.
Deea a mai afirmat că succesul nu mai înseamnă, pentru ea, recunoaștere și vizibilitate, iar în perioada de după divorț nu a mai simțit că are „ceva de oferit artistic” ca să rămână activă în showbiz.
Contextul anunțului și ce au spus despre discreție
În 2023, cei doi au publicat un mesaj despre decizia de a încheia căsnicia după „18 ani de relație”, cerând respect pentru acel moment și discreție pentru familie. „Ne dorim discreție, liniște și pace pentru fiecare dintre noi și cel mai important, pentru copiii noștri”, au transmis ei.
Mara Bănică a scris că vestea a surprins-o și că cei doi păreau „uniți, îndrăgostiți”.
Dinu Maxer a spus că mariajul a început să nu mai funcționeze de mai bine de jumătate de an și că Deea s-a mutat într-un apartament cumpărat în același bloc, astfel încât copiii să poată petrece timp împreună.
Ce a spus Deea despre relația cu Dinu Maxer după divorț
La un an după divorț, Deea Maxer a vorbit despre înțelegerea privind copiii și despre faptul că nu au stabilit un program rigid de vizite, ci au lăsat la alegerea copiilor când vor să își vadă tatăl.
„Trebuie să existe comunicare încât ei să fie bine. Asta facem cel mai bine. Programul și toată înțelegerea ca cei mici să fie bine. Noi am divorțat amiabil, la notar, copiii, programul, totul s-a împărțit de comun acord. În momentul în care noi am văzut programul acela, ne-am uitat unul la altul și ne-a pufnit râsul”, a spus Deea Maxer.
„I-am dat același răspuns notarului, și anume faptul că noi vom face programul copiilor așa cum ei își vor dori. Nu avem ce să împărțim din acest punct de vedere”, a mai declarat ea.



