Dana Săvuică și-a rememorat copilăria petrecută în Sri Lanka în ediția din 19 octombrie 2026 a emisiunii „Furnicuțele”. Familia locuia acolo deoarece tatăl ei lucra ca diplomat la ambasadă.
Despre această perioadă, vedeta povestise pe larg într-un interviu pentru Adevărul, publicat la 4 septembrie 2019. Spunea atunci că locuise aproape cinci ani în Sri Lanka și aproximativ doi ani în Indonezia. Amintirile ei legau plajele și școala în engleză de două despărțiri greu de dus: întâi de bunici, apoi, după întoarcerea în țară, de părinți.
Crăciun fără zăpadă și dorul de bunici
Din anii petrecuți în Asia, Dana își amintea soarele, palmierii, nisipul fin și Oceanul Indian. Își descria copilăria ca extraordinară din anumite puncte de vedere, dar îi lipseau bunicii, pe care îi iubea foarte mult și îi vedea numai o dată pe an.
Inclusiv sărbătorile arătau altfel decât cele cunoscute în România. După Crăciunurile cu zăpadă din primii ani, în țările asiatice îl văzuse pe Moș Crăciun venind pe elefant. Nu ningea, iar brazii erau din plastic.
Relațiile cu ceilalți copii aveau însă și momente dureroase. Dana povestea că unii o țineau departe de petreceri, nu o invitau acasă și nu o primeau la joacă. Punea aceste respingeri pe seama prejudecăților despre țara comunistă din care provenea, preluate, în opinia ei, din discuțiile adulților.
Ca fetiță, căuta explicația la ea însăși și se întreba: „Dar oare ce e cu mine? Sunt urâtă, ce am?”. Părinții încercau să compenseze prin afecțiune și prin activitățile pe care și le dorea. A făcut pictură, balet clasic, dans modern și înot de semiperformanță.
Întoarcerea la bunici și adaptarea la școala din România
Dana spunea în același interviu că plecase din România la doi ani și revenise când avea aproape 13 ani. Ea și sora ei călătoriseră pentru prima dată neînsoțite cu avionul. După revenire, întâlnirile cu părinții deveniseră rare: își amintea că ajunsese să îi vadă o dată la doi ani.
Părinții nu doriseră ca surorile să rămână la internatul Ministerului de Externe. Dana a locuit cu bunicii la Târgoviște, unde a făcut și liceul. La școală, avea de recuperat pentru a ține pasul cu noii colegi, după anii în care învățase în limba engleză.
La școala americană din Sri Lanka, profesorii foloseau experimente și exerciții, iar orele de biologie se țineau afară, în natură. În România, Dana resimțise sistemul ca fiind mai rigid, cu multe teme și cu accent pe memorare. Își amintea, de exemplu, cât de greu îi fusese să învețe pe de rost poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.
„Vorbeam, scriam și visam în engleză”, explica ea. Pentru a ajunge la nivelul cerut la orele de gramatică, matematică și literatură, a făcut multe meditații.
Engleza, lucrările colegilor și serile cu filme
La engleză, rolurile se schimbau. Dana povestea amuzată că lucrările colegilor treceau pe la ea pentru corecturi, până când aproape toată clasa ajunsese să ia nota zece. Profesoara și-a dat seama și a mutat-o la catedră. Mai târziu, în liceu, o profesoară a încurajat-o să participe la olimpiadă.
Spunea că a câștigat faza națională doi ani la rând și că rezultatele o bucurau mai ales fiindcă le arătau părinților ce reușise datorită educației pentru care ei se străduiseră. Își descria adolescența ca pe o competiție continuă pentru primele locuri și se numea, cu umor, „o mega tocilară”.
Engleza o ajuta și în afara școlii. Părinții trimiteau pachete cu haine, parfumuri, dulciuri și casete video, iar colegii veneau la bunici să vadă filme. Dana le traducea ore întregi, inclusiv „Dirty Dancing”. Glumea că își făcuse prieteni „mituindu-i” cu ciocolată, Coca-Cola și filme.