Un val de uimire și polemică a cuprins lumea fitnessului după ce Cristela Georgescu, autoare și terapeut holistică, a lansat o provocare directă culturii antrenamentelor intense: alergatul pe bandă ar fi „tot un E”, comparabil cu aditivii alimentari pe care îi evităm.
Alarmă în sala de sport: mișcarea intensă și „aciditatea” corpului
Cristela trage un semnal puternic: nu toată mișcarea e la fel, iar combinarea efortului intens cu dietele hiperproteice poate face mai mult rău decât bine, ducând, spune ea, la dezechilibre endocrine și la creșterea colesterolului.
Expresia ei e dură și imagistică: „Orice formă de mișcare produce acizi (...) Dacă faci mișcare tip fitness când ai o alimentație producătoare de acidoză și un sistem endocrin dezechilibrat, este ca și când ți-ai da foc la casă fix atunci când pompierii sunt în grevă.” Acest limbaj incendiar a aprins discuțiile între adepții antrenamentului HIIT și susținătorii metodelor blânde.
În esență, avertismentul ei nu e împotriva mișcării în sine, ci împotriva combinațiilor: stres cotidian + antrenamente de seară + dietă hiperproteică = rezultat nedorit, iar ea sintetizează amar: „Veți sfârși cu colesterolul cât casa.”
Banda rulantă — antrenament nenatural sau vinovat de dureri?
Unul dintre cele mai incendiare pasaje e dedicat alergatului pe bandă: Cristela susține că mecanica alergării pe o platformă rulantă este nenaturală și poate afecta articulațiile pe termen lung.
Argumentul ei tehnic e simplu și tăios: „Pe banda rulantă nu poți alerga pe vârf (pe pingea) și asta afectează pe termen lung articulațiile. În al doilea rând, respirația se face pe un ritm artificial, impus de mașină, nu pe ritmul pasului tău.” — o observație menită să scoată în evidență ruptura dintre corp și aparat.
Mai departe, comparația care a stârnit cele mai multe reacții: banda de alergat e pusă în aceeași oală cu „E”-urile de pe etichete, iar expresia ei — "este tot un 'E'" — a fost primită atât cu uluire, cât și cu amuzament de comunitatea fitness.
De ce reacțiile sunt atât de dure?
Când o figură publică leagă două lumi — nutriție și antrenament — folosind termeni drastici, reacțiile vin imediat: unii o văd ca pe-o exagerare, alții îi recunosc curajul de a pune sub semnul întrebării statu‑quo‑ul industriei fitness.
Discursul ei nu rămâne la nivel teoretic: folosește metafore forte și avertismente care ating corzile emoționale ale cititorilor — exact ingredientele care alimentează viralitatea.
Mai mult, istoria declarațiilor ei anterioare — aversia față de analgezice sau comentariile despre relația cu divinitatea — construiește contextul controverselor: nu e prima dată când Cristela provoacă o dezbatere aprinsă.
Ce promovează în locul antrenamentelor agresive?
Răspunsul ei vine ca o pledoarie pentru blândețe: înot, mers pe jos, Tai Chi și stretching — practici care, spune Cristela, respectă ritmul natural al corpului și nu suprasolicită inima.
Această propunere se aliniază cu principiile medicinei tradiționale chineze pe care o citează: corpul ca un copac cu rădăcini — metafora folosită pentru a descrie echilibrul și legătura cu natura.
Tonul e clar: nu e interdicție absolută, ci o chemare la discernământ — la alegerea exercițiilor care respectă condiția individuală și la evitarea „rețetelor” copiatoare, aplicate pe bandă pentru toți la fel.
Tăvălugul opiniilor: între teoriile alternative și îngrijorarea medicală
Printre declarațiile care au polarizat publicul se numără și afirmațiile sale despre medicamente și durere: „Dacă o femeie ar fi avut nevoie de ele, le-ar fi avut deja în dotare, de la Dumnezeu”, propoziție care a stârnit critici din partea specialiștilor și indignare în rândul celor care susțin accesul la tratament medical.
Mai departe, Cristela afirmă că utilizarea pastilelor reflectă o „neînțelegere profundă a corpului feminin” și contestă ipoteza că soluțiile farmacologice ar fi panacee pentru problemele legate de menstruație sau dezechilibre.
Reacțiile nu au întârziat: de la medici care cer responsabilitate până la susținători ai terapiilor alternative care o laudă pentru curaj, disputa certă e una: cum împăcăm dorința de autenticitate holistică cu necesitatea intervențiilor medicale validate?
Instantanee ca aceasta — o figură publică care aruncă un provizoriu „E” asupra benzilor de alergare și asupra unor practici convenționale — ne forțează să discutăm: nu e vorba doar despre a fi pro sau contra sală, ci despre a reciti mesajele corpului, a nu transforma antrenamentul într-un automatism și a nu pierde din vedere consultul medical când e cazul; rămâne, însă, loc de dezbatere și verificare medicală, iar polemica e abia la început.
