Cătălin Măruță spune că nu s-ar rușina să întrebe la un restaurant dacă poate spăla vase sau face curățenie, dacă ar trebui să o ia de la capăt. Are încredere că s-ar putea descurca prin muncă, însă s-ar teme de un viitor nesigur pentru copiii săi, Eva și David.
Prezentatorul i-a vorbit Alessandrei Stoicescu despre bani, familie și începuturile sale în București, în podcastul Observator. La întrebarea „Ți-e frică de sărăcie?”, a răspuns „Nu” și și-a amintit vacanțele copilăriei, petrecute la țară, cu puține lucruri.
Explică faptul că, atât timp cât poate și vrea să muncească, are convingerea că nu va muri de foame. Dacă ar fi pus în situația de a se descurca într-un loc nou, ar cere de lucru inclusiv la un restaurant:
„Nu-mi e rușine să mă duc să întreb la restaurantul ăla, vreți să vă spăl vasele? Aveți nevoie de cineva să vă facă curat în față? Nu am rușinea asta.”
Bugetul de vacanță și perechea de adidași dorită de David
Într-o vacanță, Măruță le-a dat copiilor câte un buget pentru cumpărături. David a vrut să folosească toți banii pentru o singură pereche de adidași. Tatăl a început să-i propună alternative: cu aceeași sumă putea să ia două tricouri, o pereche de teneși și alte lucruri.
A încercat aproximativ 20 de minute să-l convingă să împartă banii între mai multe cumpărături. David a renunțat la adidașii pe care îi voia, dar Măruță spune că l-a văzut nefericit. Atunci și-a schimbat poziția și i-a spus: „Nu mă, David, ai dreptate, ia ce vrei tu”.
Fiul i-a răspuns: „Eu nu te mai înțeleg pe tine, acum îmi spui că vrei așa, acum nu-i așa”. Măruță spune că atunci și-a dat seama că felul în care reacționa la asemenea cheltuieli putea veni tot din copilărie.
Și propriile cumpărături i-au provocat ezitări. Prima dată când și-a luat un ceas mai scump, îi era jenă să-l poarte: avea impresia că transmite ceva celor din jur. Acum își dorește ca lucrurile pe care le folosește să-l facă pe el să se simtă bine.
De ce a păstrat avocatura ca alternativă
La începutul vieții în București, independența însemna pentru el și să le arate părinților că se poate descurca. Își amintește că a venit în Capitală prin 1997, pentru Facultatea de Drept, și că locuia într-un cămin de nefamiliști, într-o cameră de cel mult 12 metri pătrați, împărțită cu încă o persoană.
Tatăl său ar fi preferat să urmeze Dreptul la o facultate de stat, iar Măruță voia să-i demonstreze că alegerea Universității Nicolae Titulescu fusese bună. Își amintește bucuria cu care s-a întors acasă cu carnetul de avocat, l-a pus pe masă și i-a spus: „Hei, acum suntem colegi”.
După ce a intrat în televiziune, a continuat aproximativ zece ani să plătească taxa la Barou. A păstrat această alternativă „pentru că mi-era frică că dacă nu o să funcționeze, să am și eu un loc de muncă”, a explicat.
Cea mai mare teamă a sa s-a schimbat între timp: înainte se gândea să nu-și dezamăgească părinții, acum se teme să nu-și dezamăgească propriii copii. Pe David îl descrie drept cel mai bun prieten al său, iar despre relația cu fiica lui spune: „Discuțiile mele cu fiică-mea zici că sunt discuțiile cu mama”.
Ce își dorește pentru alegerile copiilor
Întrebat dacă își dorește ca Eva și David să rămână în țară și să facă facultatea aici, Măruță a răspuns: „Îmi doresc să meargă acolo unde sunt ei fericiți”. Recunoaște că, atunci când auzea alți părinți spunând asemenea lucruri, i se păreau banalități. Acum, respectul de care un copil s-ar bucura la viitorul loc de muncă nu i se pare suficient dacă acesta este nefericit.
Când Alessandra Stoicescu a spus că și-ar lua o garsonieră în apropierea fiicei sale, oriunde ar merge aceasta, Măruță a recunoscut o reacție familiară. Potrivit lui, și Andra îi spune lui David că trebuie să fie acolo, lângă el.
Într-un joc în care trebuia să inventeze știrile pe care și-ar dori să le prezinte, a ales și perspectiva unei Românii aflate printre economiile puternice ale Europei. A explicat că l-ar liniști să știe că cei doi copii trăiesc într-o țară în care lucrurile merg bine și au șanse pentru viitor.
Din discuțiile cu ei, Măruță spune că Eva și David ar prefera să rămână în România, unde au prietenii de la școală. Consideră însă că, la vârsta lor, este încă prea devreme să facă această alegere.