Andreea Raicu i-a transmis mamei sale, Virginia Gheorghiu, să fie pregătită pentru o nouă călătorie împreună, în mesajul pentru aniversarea de 87 de ani. „Și ține bagajul pregătit, că plecăm curând”, i-a scris fiica pe Instagram, fără să anunțe o destinație sau o dată.
Invitațiile la drum primesc imediat un răspuns entuziast, povestește Andreea. Fie că propune o ieșire la munte, fie o destinație îndepărtată, mama ei este gata să o însoțească:
„Oricând o sun și îi spun «Mama, vrei să mergem?», ea e deja pregătită. La munte, la mare sau într-o destinație îndepărtată, chiar și la New York. Fără «poate», fără «să mă gândesc». Doar «când plecăm?».”
Cele două au și călătorii împreună despre care Andreea a povestit anterior. În 2025, ea spunea că zburase cu mama sa în Cipru. În aceeași mărturisire își amintea că, fiind fiică de stewardesă, crescuse printre povești despre zboruri și oameni.
Ce admiră Andreea Raicu la mama ei
În urarea aniversară, Andreea o descrie pe Virginia Gheorghiu ca pe o femeie căreia îi place să fie înconjurată de oameni, să povestească, să râdă și să afle ce mai face fiecare. Pentru fiică, spiritul ei tânăr face ca vârsta să pară un număr trecut din greșeală în buletin.
„Mă inspiră în fiecare zi”, spune Andreea, care admiră curiozitatea mamei și plăcerea ei de a încerca lucruri noi. Alături de pofta de viață, prețuiește căldura, blândețea și eleganța pe care aceasta și-a păstrat-o, dar și iubirea cu care se apropie de oameni.
Tot de la mama ei pornește și reflecția despre frumusețe: „Când mă uit la ea, înțeleg că frumusețea nu are vârstă. Vine din interior”. Andreea o leagă de împăcarea cu propria persoană și cu etapa de viață în care te afli. Urării îi adaugă o declarație simplă: „Te iubesc enorm și mă bucur din tot sufletul că te am lângă mine”.
În copilărie, îi simțea lipsa când mama călătorea
Apropierea dintre ele apare și în autobiografia publicată de Andreea Raicu în 2018, pe propriul site. Atunci își numea deja mama cea mai bună prietenă și povestea despre copilăria în care plecările acesteia făceau parte din meseria de stewardesă.
Bunica și mătușile petreceau mult timp cu ea și o duceau în parc, la mare sau la munte. Andreea își amintea că îi lipsea foarte mult mama, deși, pe măsură ce creștea, înțelegea mai bine de ce trebuia să plece. În zilele când aceasta ieșea dimineața și revenea seara, se vedeau pentru puțin timp. Existau însă și călătorii mai lungi, de o săptămână sau chiar o lună, când dorul era mult mai greu de dus.
În acele perioade, mama încerca să îi aline lipsa trimițându-i prin colege lucruri din locurile în care ajungea. Din călătorii îi aducea fructe exotice, haine și alte lucruri greu de găsit în România comunistă. Când avea mai multe, Andreea pregătea pachețele pentru colegii de școală, o amintire pe care o lega de felul în care familia o învățase să împartă cu ceilalți.