Paul Georgescu a clarificat că este fiul antrenorului de polo Eugen Georgescu, după ce a fost confundat online cu fiul lui Călin Georgescu. Înotătorul a explicat și povestea înscrisurilor de pe brațe: sunt semnăturile elevilor săi, pe care le-a purtat în traversări ca simbol al susținerii lor.
În mesajul publicat pe Facebook pe 13 octombrie 2026, sportivul spune că în ultimele două zile fusese confundat cu fiul lui Călin Georgescu. Inițial, s-a amuzat citind comentariile, apoi a decis să facă precizarea: „Sunt Paul Georgescu, înotător în ape deschise și înghețate.”
Capturile pe care le-a inclus în postare arată cum era prezentat în conținutul distribuit online. Una dintre ele folosește numele „Pavel Georgescu”, iar alta îl numește explicit fiul lui Călin Georgescu. O a treia asociază proiectul său sportiv Oceans Seven cu aceeași presupusă legătură de familie.
Cine este tatăl lui Paul Georgescu
Înotătorul îl identifică pe tatăl său drept Eugen Georgescu, antrenor de polo. Îl descrie ca pe un om care și-a dedicat viața acestui sport și care a făcut mult pentru România prin activitatea sa. „Sunt mândru că sunt fiul lui!”, scrie Paul, după ce amintește contribuția tatălui său la polo-ul românesc.
„Cred însă că nu trebuie să fii fiul cuiva pentru a realiza lucruri mărețe. Fiecare își poate construi propriul drum prin muncă, pasiune și perseverență”, adaugă sportivul. Fiului lui Călin Georgescu îi dorește succes și cât mai multe realizări pe propriul drum.
Legătura cu sportul începe, în cazul său, de la ambii părinți. Într-un interviu publicat la 2 august 2024 de World Open Water Swimming Association (WOWSA), Paul spunea că tatăl său fusese poloist înainte de a deveni antrenor, iar mama sa, handbalistă în echipa națională și apoi profesoară de sport. De la tată considera că moștenise dragostea de apă, iar de la mamă, plăcerea de a lucra cu copiii.
Semnăturile elevilor, o tradiție începută înaintea Canalului Mânecii
Într-una dintre imaginile incluse în postarea de clarificare, înotătorul apare în apă, cu ambele brațe ridicate și cu numeroase înscrisuri de mână pe piele. Paul explică în mesaj că acestea nu sunt tatuaje permanente, ci semnăturile elevilor săi, de la care spune că a primit energie în aventurile prin oceanele lumii.
„Le-am purtat cu mine ca pe un simbol al susținerii lor, chiar și în cele mai dificile momente.”
Obiceiul are o istorie care precedă confuzia online. În interviul din 2024, Paul povestea că elevii își scriau numele pe brațele lui înainte să plece pentru traversarea unui canal sau a unei strâmtori. Tradiția începuse înaintea traversării Canalului Mânecii, realizată în septembrie 2016. În acea încercare dificilă, semnăturile îi aminteau de ce trebuia să ajungă la capăt.
Profesor de sport la International British School of Bucharest, Paul povestea în același interviu că mergea cu elevii la triatloane și maratoane încă dinainte să se dedice înotului în ape deschise. Copiii participau la curse dedicate lor. Pentru el, meseria de profesor însemna să le deschidă celor mici drumul în viață, prin ceea ce făcea și prin ceea ce le spunea.
După traversarea Canalului Mânecii, entuziasmul pe care l-a văzut la elevi l-a încurajat să aleagă câte o provocare asemănătoare în fiecare an. Așa explica Paul drumul către Oceans Seven: dorința de a continua aceste proiecte avea legătură și cu reacția copiilor la reușita sa.
De la provocările anuale la Oceans Seven
Oceans Seven este o serie de șapte traversări de înot în ape deschise, în locuri diferite ale lumii. Potrivit interviului WOWSA, Paul Georgescu a încheiat seria în iulie 2024, odată cu traversarea strâmtorii Tsugaru, din Japonia, devenind primul român care a finalizat-o. Canalul Mânecii fusese prima etapă a acestui parcurs.
Când a fost întrebat în acel interviu despre motivația de a doborî recorduri, înotătorul a corectat premisa: ceea ce îl motiva era să ducă un proiect la capăt, iar un eventual record reprezenta un bonus. În timpul curselor, spunea că își găsea motivația în gândul la familie, la copiii de la școală și la prietenii care îl susțineau.
Paul spunea că încerca să le dea elevilor încredere în propriile puteri și că unii dintre ei reprezentau deja România în competiții internaționale. Când a vorbit despre reușitele care îi rămăseseră aproape de suflet, a amintit traversarea Canalului Mânecii de către o ștafetă de elevi pe care îi învățase să înoate de mici.