Mihaela Bilic a pus recent degetul pe o problemă pe care mulți o ocolesc când vorbesc despre „mâncat sănătos”: uleiul. Nu tipul de ulei pare să fie marea capcană, ci cantitatea. „Noi punem prea mult ulei. Punct.” Ea a atras atenția că nici exemplul sudului Europei nu este imun la această regulă - chiar și populații care folosesc frecvent ulei de măsline pot ajunge la excese calorice dacă acesta este administrat din belșug.
Observația lovește direct într-un obicei banal, aproape reflex: turnăm ulei „cu generozitate”, convinși că, fiind vorba despre ulei de măsline sau un produs considerat „premium”, nu poate face rău. În realitate, densitatea calorică a uleiului rămâne aceeași; surplusul se adună discret, zi de zi, fără semnale de alarmă evidente la nivelul senzației de sațietate.
„Punem prea mult ulei”: mesajul care răstoarnă mitul uleiului „bun” folosit fără limită
În ultimii ani, uleiul a fost adesea tratat ca o garanție automată a unei diete corecte, mai ales când e asociat modelului mediteranean. Această „sigiliere” a bunătății pe bază de etichetă - extra-virgin, presat la rece, „curat” - a mutat accentul aproape exclusiv pe tipul de produs, nu pe felul în care este folosit. Din această perspectivă, s-a pierdut din vedere ideea că orice ulei, oricât de valoros, rămâne totuși o sursă concentrată de energie.
Bilic subliniază tocmai acest punct: discuția scapă din vedere cantitatea. Convingerea că „uleiul bun” poate fi pus din belșug produce, în timp, un aport energetic însemnat, greu de observat tocmai pentru că uleiul se integrează ușor în mâncare și nu dă aceeași senzație de sațietate ca alimentele solide. Astfel, mese aparent „ușoare” devin, practic, hipercalorice.
Mai mult, beneficiile asociate unui ulei de calitate nu anulează legea calorică: o lingură de ulei conține mai mult de 120 de calorii, iar grăsimile furnizează aproximativ nouă calorii pe gram, mult mai mult decât carbohidrații sau proteinele. Asta înseamnă că două-trei linguri adăugate „din reflex” pot echivala cu o parte semnificativă din necesarul energetic al unei mese, fără fibre și fără proteine care să tempereze aportul.
De ce contează cantitatea: uleiul e grăsime concentrată, cu impact energetic mare
Dincolo de trenduri și recomandări, realitatea nutrițională a uleiurilor este greu de contrazis: ele sunt grăsimi concentrate, extrase din semințe, fructe sau nuci, și aduc multă energie într-un volum mic. Totuși, grăsimile au și roluri importante - ajută la absorbția vitaminelor liposolubile A, D, E și K și susțin funcții esențiale ale creierului, inimii și sistemului hormonal - motiv pentru care nu este vorba să le eliminăm, ci să le gestionăm cantitativ.
Problema apare când această densitate energetică este ignorată și uleiul devine „ingredient de turnat”, nu de dozat. Folosit constant în cantități mari, chiar și uleiul de calitate poate transforma mese sănătoase în surse de exces caloric, pentru că organismul reacționează la energie, nu la reputația alimentului.
Uleiul de măsline rămâne o opţiune de calitate, dar avantajele se pierd când se exagerează
Uleiul de măsline extra-virgin păstrează, în mod uzual, un profil lipidic favorabil și compuși bioactivi cu efect antioxidant. În doze moderate, poate contribui la sănătatea cardiovasculară și la un profil lipidic mai bun. Totuși, aceste avantaje sunt condiționate de măsură: când aportul caloric total crește excesiv, efectele benefice nu mai compensează impactul energetic crescut.
Când uleiul este consumat în cantitate mare și asociat frecvent cu pâine albă, paste sau alte surse rafinate de carbohidrați, contribuția sa la acumularea de grăsime corporală devine mai pronunțată și poate favoriza chiar dezvoltarea steatozei hepatice. Digestia poate fi, de asemenea, mai lentă, iar disconfortul abdominal nu este rar în contextul unei mese hipercalorice și bogate în grăsimi.
Astfel, diferența esențială nu este între „ulei premium” și „ulei banal” din perspectiva energiei pe care o aduc: organismul răspunde, în primul rând, la cantitate, nu la etichetă. Calitatea aduce substanțe utile, dar nu reduce automat valoarea energetică pe care o furnizează o porție generoasă.
Paradoxul care ne păcăleşte: copiem superficial modelul mediteranean și ne alegem cu mese hipercalorice
Modelul mediteranean este adesea invocat ca argument suprem pentru consumul de ulei de măsline, dar forma sa tradițională înseamnă mult mai mult decât prezența uleiului: presupune mese simple, porții moderate, multe legume, leguminoase, pește și alimente bogate în fibre. Uleiul apare ca ingredient complementar, folosit cu măsură, nu ca elementul central al fiecărei porții.
Când acest model este copiat doar parțial - prin salate „înecate” în ulei sau gătit zilnic cu cantități mari sub pretextul „este sănătos” - rezultatul devine rapid o dietă hipercalorică. Observația Mihaelei Bilic privind „siluetele planturoase” din sudul Europei ilustrează exact acest mecanism: uleiul de calitate, folosit în exces, nu mai funcționează ca aliat al sănătății.
Mesajul ei rămâne incomod prin simplitate: problema, în multe cazuri, nu este tipul de ulei, ci faptul că se folosește prea mult. Așadar, pentru a păstra beneficiile unor grăsimi bune fără a depăși necesarul energetic, soluția nu este eliminarea, ci dozarea conștientă - tratarea uleiului mai mult ca pe un condiment care aduce savoare și substanțe valoroase, nu ca pe o sursă nelimitată de energie.
