„Sper că a învățat ceva” — Cum arată viața lui Andrew Barabancea, la șase luni după infarct. Ozana vorbește deschis

Au trecut șase luni de la ziua în care familia Barabancea a trăit clipe de groază: fiul sopranei, Andrew, a suferit un infarct la doar 24 de ani, a fost operat de urgență și internat, iar viața lui s-a schimbat radical.

Șocul care a trezit o familie

Primul val a fost panica — apeluri la salvare, operație și secția de terapie intensivă: un tânăr de 24 de ani în lupta pentru viață, o scenă care a cutremurat publicul și familia deopotrivă. 

După intervenția de urgență, monitorizarea atentă a medicilor a fost esențială: Andrew a petrecut câteva zile în Terapie Intensivă înainte să fie mutat în salon și apoi început procesul de recuperare. 

Familia a fost prezentă la fiecare pas: mama și tatăl au stat alături, cu sufletul strâns, iar gesturile acestea au devenit firul care a ținut familia unită în acele zile tulburi. 

Ce a explicat Ozana: durere, recunoștință și speranță

La șase luni de la eveniment, Ozana Barabancea a povestit, cu voce tremurândă, că a fost alături necondiționat de fiul ei și că întreaga familie a fost mobilizată pentru a-i asigura liniștea și îngrijirea necesară.

Artista a spus, în emisiunea Știrile Antena Stars, cu aceeași sinceritate care îi e caracteristică, că speră ca experiența dureroasă să fi fost o lecție pentru Andrew: „Sper că a învățat ceva”, a afirmat ea, plasând tonul între reproș blând și grijă mamească. 

În mărturisirile sale anterioare, Ozana a recunoscut că a fost ea cea care a sunat la salvare în nopțile de groază — gestul unei mame care nu acceptă să-și piardă copilul. 

Ce a spus Andrew despre viață și schimbări

După ce a trecut peste faza critică, Andrew a început să vorbească — lucid și transfigurat de experiență — despre necesitatea de a-și regândi ritmul: muncă, odihnă, priorități. 

Tânărul a recunoscut că în perioadele anterioare lucra chiar și 12 ore pe zi și că suprasolicitarea i-a lăsat semne — o mărturie dură despre prețul succesului în lumea muzicii. 

Într-un interviu ulterior, Andrew a făcut promisiuni concrete: renunțarea la țigări, cafea și chiar la consumul ocazional de alcool — schimbări evidente, impuse de propria nevoie de supraviețuire și de dorința de a trăi mai liniștit. 

Recuperarea: pași mici, speranțe mari

Procesul de recuperare nu e liniar: zile bune alternează cu momente de oboseală și frică, dar medicii au remarcat stabilizarea stării lui Andrew după externările inițiale și mutarea din ATI. 

Odihna a devenit prioritară: planuri de concedii scurte, mai mult timp pentru familie și un program atent supravegheat sunt printre măsurile adoptate pentru a preveni recidiva. 

Însă cea mai importantă reconstrucție rămâne cea interioară: Andrew a declarat că experiența l-a învățat să spună „nu”, să-și protejeze sănătatea și să-și prioritizeze familia — lecții pe care și mama lui le aștepta cu speranță. 

Reacția publică și ecoul din media

Vestea a circulat rapid în presă și pe rețele, iar mesajele de susținere au curs din toate părțile — dar și comentariile dure despre ritmul de viață al tinerilor artiști, un subiect care a reaprins dezbaterea despre epuizare și sănătate mentală. 

Jurnaliștii au remarcat, în relatările consecutive, accentul pus pe prevenție: medici, artiști și familii au fost invitați să atenționeze tinerii asupra semnelor pe care corpul le trimite.

În final, povestea lui Andrew a devenit și o lecție publică: nu doar despre fragilitatea tinereții, ci și despre cât de rapid poate fi rescris destinul când sănătatea devine prioritate. 

Ce urmează pentru familia Barabancea

Planurile pe termen scurt sunt sobru pragmatice: controale medicale regulate, odihnă, terapie și, cel mai probabil, ajustări profesionale pentru Andrew, care vrea să-și protejeze sănătatea.

Ozana rămâne vocea maternă care veghează schimbarea: fermă, dar caldă, ea continuă să îndemne la responsabilitate și la grijă față de propriul trup. 

Și, dincolo de analize și programări, rămâne dorința simplă a oricărei mame: ca fiul să trăiască bine, responsabil şi cu sufletul ușor.

Mesajul de final: o lecție pentru public

Povestea lui Andrew nu este doar o relatare despre suferință și recuperare, ci şi un semnal de alarmă pentru toți tinerii prinși într-un ritm de viață nesustenabil: corpul are limite, iar prețul ignorării lor poate fi uriaș.

Șase luni mai târziu, familia respiră ușurat, dar rămâne atentă. Lecțiile învățate — mai multă odihnă, mai multă grijă, mai multă prezență — sunt deja parte din planul lor de viață. Ozana continuă să vegheze și să spere: «Sper că a învățat ceva».