Două dintre cele mai cunoscute voci ale folclorului românesc - Maria Ciobanu şi Sofia Vicoveanca - au devenit sursă de inspiraţie pentru creatori de păpuşi realizate manual, fiecare lucrare purtând o reprezentare a chipului artistei pe care o evocă. Păpuşile provin din două ateliere diferite: una creată de o autoare care lucrează păpuşi croşetate personalizate, stabilită în Italia, şi cealaltă confecţionată de un cuplu de meşteri populari din judeţul Botoşani, cunoscuţi pentru modelele tradiţionale pe care le realizează în ceramică şi lemn.
Păpuşa Mariei Ciobanu a fost prezentată publicului ca un omagiu şi ca o expresie a admiraţiei autoarei, iar pentru păpuşa înfăţişând-o pe Sofia Vicoveanca reacţiile au venit de la însăşi interpreta, care a declarat cu naturaleţe că nu s-a considerat niciodată „vreo frumuseţe”. Ambele iniţiative au stârnit discuţii despre legătura dintre meşteşug şi identitatea culturală reprezentată de interpreţii de muzică populară.
Maria Ciobanu, inspiraţia unei creatoare de păpuşi croşetate stabilite în Italia
Păpuşa realizată după chipul Mariei Ciobanu îi este atribuită Elisabetei Cara, prezentată ca o creatoare de jucării croşetate personalizate, stabilită în Italia. Autoarea a adus lucrarea în atenţia publicului printr-o postare pe Facebook, unde a explicat motivaţia proiectului şi afecţiunea pe care i-o poartă artistei: „Astăzi vă prezint o doamnă dragă nouă, o cântăreață de muzică populară, Maria Ciobanu. O iubesc mult, este inspirația mea”. Postarea a însoţit fotografii ale păpuşii şi detalii despre procesul de lucru, punând accent pe intenţia de omagiu.
Fotografiile au atras remarci din partea celor care au văzut lucrarea; comentariile subliniau asemănarea dintre păpuşă şi portretul interpretei, un exemplu frecvent fiind reacţia: „Seamănă foarte bine cu doamna Maria Ciobanu!”. În comunicarea autoarei apare şi metoda de lucru: ea precizează că realizează păpuşile după fotografii primite ca referinţă, ceea ce îi permite să reproducă trăsături şi elemente de port şi vestimentaţie dorite de comanditar.
Din datele transmise odată cu prezentarea lucrării reiese şi o estimare a timpului necesar pentru realizare: o astfel de păpuşă poate necesita, în funcţie de complexitate, până la aproximativ 40 de ore de muncă manuală. Preţul final variază în funcţie de materialele utilizate (fire, umplutură, accesorii) şi de gradul de detaliu - fiecare etapă a lucrului, de la modelare la finisaje, influenţează costul comenzii.
Păpuşa Sofiei Vicoveanca, făcută migălos de meşteri populari din Botoşani
Păpuşa inspirată de Sofia Vicoveanca poartă semnătura meşterilor populari Georgeta şi Dumitru Silion, din satul Tocileni, comuna Stăuceni, judeţul Botoşani. Cuplul este descris ca lucrând în ceramică şi lemn şi având în portofoliu atât piese inspirate din tradiţia populară, cât şi figuri realizate după chipul unor persoane cunoscute sau după portretele oamenilor din comunitate. Lucrarea are accente tradiţionale, în concordanţă cu preocupările atelierului pentru straie şi motive populare.
Georgeta Silion povesteşte că intrarea ei în lumea păpuşilor a venit după pensionare şi că evoluţia a fost una treptată: iniţial, modelele erau simple păpuşi îmbrăcate în straie populare, „agățate pe pereți” ca obiecte decorative, iar în timp proiectele au devenit din ce în ce mai complexe şi realizate integral manual. Meştera a subliniat atenţia la detaliu: broderiile, croiala mică a costumelor şi elementele de finisaj pot solicita zile întregi de lucru, iar întregul proces, în cuvintele ei, este „tare migălos”.
Materialele folosite, tehnicile de modelare şi timpul investit influenţează şi preţul final al păpuşilor produse de cei doi meşteri. În mărturiile prezentate apar intervale orientative de preţ, menţionate între 100 şi 200 de lei, în funcţie de complexitatea lucrării. De asemenea, se menţionează implicarea soţului în realizarea suporturilor din lemn, astfel încât lucrarea finală să fie stabilă şi expusă corespunzător.
Reacţia Sofiei Vicoveanca: „Nu m-am considerat niciodată vreo frumusețe”
Când a aflat că există o păpuşă realizată după chipul ei, Sofia Vicoveanca a vorbit deschis despre percepţia pe care a avut-o asupra propriei înfăţişări, mai ales în tinereţe. Artista a declarat: „Eu nu m-am considerat niciodată vreo frumusețe, de aceea nici n-am îmbrăcat rochia de mireasă. Acum îmi pare rău, uite, sunt oameni care realizează păpuși cu chipul meu”. Remarca reflectă o combinaţie de autoironie, modestie şi surpriză faţă de gestul celor care au transpus-o în obiect de artizanat.
O altă declaraţie citată păstrează aceeaşi notă de modestie şi surpriză legată de faptul că păpuşa este şi pusă la vânzare: „Nu prea mă bucură să aflu că am o păpușă, cred că mai degrabă trebuia să ia pe cineva mai frumos și să-i facă păpușică. Frumos e ce lași în urmă, când pleci. (...) E o surpriză, da!”. Tonul afirmaţiilor este unul sincer şi reia ideea că valoarea unui artist se măsoară, în definitiv, prin ceea ce rămâne după el.
În contextul reacţiilor sale, artista a explicat şi motivele pentru care, în tinereţe, nu a vrut să fie mireasă: frica de a fi evaluată de ceilalţi şi o lipsă de încredere în propria imagine. Aceste consideraţii apar ca parte din reacţia sa la ideea de a fi transpusă într-un obiect artizanal şi nu sunt tratate separat ca subiect biografic, ci ca explicaţie directă a percepţiei personale exprimate în momentul respectiv.
Gheorghe Turda: „Seamănă leit cu ele!”
Iniţiativa meşterilor a fost observată şi comentată de Gheorghe Turda, prezentat în material drept coleg de breaslă al celor două interprete. Turda a apreciat gestul şi a legat proiectul de modul în care publicul continuă să răspundă artei populare: „De apreciat gestul acestor oameni, care s-au gândit să realizeze păpuși cu chipul celor două soliste superbe. Înseamnă că artiștii de muzică populară sunt încă iubiți, apreciați, este un semn bun”. Declaraţia subliniază ideea că astfel de proiecte reflectă o continuitate a interesului pentru tradiţie şi personalităţi emblematice ale genului.
În aceeaşi linie, el a afirmat că păpuşile „seamănă leit” cu artistele şi a adăugat observaţii despre legăturile personale cu Maria Ciobanu, menţionând inclusiv existenţa unei relaţii de rudenie între ei. Comentariile lui Turda întăresc lectura potrivit căreia replicile artizanale sunt interpretate ca semne de preţuire şi recunoaştere publică.
