Paul Surugiu, cunoscut publicului ca Fuego, a vorbit în aceste zile despre copilăria lui, într-o notă rară și personală, pornind de la fotografii vechi și amintiri împărtășite cu urmăritorii săi. Mesajele lui au adunat reacții rapide din partea fanilor și au surprins contrastul pe care artistul îl descrie cu sinceritate: visul de scenă, lângă bucuriile simple ale jocului din fața blocului.
Fuego a scris: „Am fost un copil simplu! Ochii mei visau mari scene, dar sufletul mă voia în fața blocului, jucându-mă cu prietenii! Muzica îmi era prietenă, dar parcă nu credeam că va deveni viața mea, vocație și sens pentru mai târziu!”
Tot el a legat amintirile de prezent, spunând că, „în prag de 50 de ani”, își dorește „să mai fie puțin, măcar puțin, copil”.
Artistul a publicat imagini din copilărie, inclusiv una din 1978, despre care a scris că ar fi fost făcută „undeva înainte de Paști”.
Visul de scenă și copilăria „în fața blocului”
Fuego a descris cum vedea lumea atunci și cum o înțelege acum: „Copil fiind, vedeam lucrurile mai simple pentru mai târziu, dar mai complicate pentru atunci! Nu îmi dădeam seama că e fix invers!”
În aceeași serie de idei, artistul a legat drumul său de perseverență și de greutățile parcurse: „am muncit mult, am suferit, am crescut, am mers mai departe”, iar azi spune că vrea să creadă că „nu a fost în van” și că rămân „lucruri semnificative” în urma lui.
Postarea despre fotografia rară din copilărie a stârnit și un val de reacții din partea fanilor, unele dintre ele amintind cât de puternică rămâne, pentru mulți, ideea de „copilărie” ca reper emoțional.
Detaliul de identitate din copilărie: „Cipi, Cipilică sau Ciprian”
Dincolo de visul artistic, Fuego a vorbit și despre poreclele din copilărie și despre numele său din acte. „Când eram mic toată lumea mă striga Cipi, Cipilică sau Ciprian. Mă cheamă Ciprian în buletin”, a povestit el.
Aceste detalii mici, de familie și de cartier, completează imaginea copilului pe care artistul îl descrie drept „simplu”, prins între jocurile cu prietenii și apropierea de muzică.
Amintiri de sărbători, bunica „Bubulina” și un concert anunțat la Sala Palatului
În alte rememorări din copilărie, Fuego a evocat jocurile din preajma sărbătorilor: „Fugeam prin jurul blocului și făceam pariuri cu privire la ce ne va aduce moșul. Ne făceam cazemate și ne băteam cu bulgări până eram uzi leoarcă. Furam bomboanele de brad din stanionul strălucitor și puneam câte-o piatră în loc sau aranjam frumos să nu se cunoască”, și-a amintit artistul.
El a mai spus că îi plăcea să asculte povești înainte de somn, la pick-up sau la radio, iar mai târziu le punea în scenă împreună cu prietenii.
Artistul a publicat o fotografie despre care a scris că este din 1978 și a povestit că se uita la bunica lui, pe care o numește „Bubulina”. În același text, el a notat că bunica lui are 91 de ani și a spus că își va celebra cei 50 de ani la Sala Palatului, pe 4 noiembrie, „într-un concert de zile mari”.
Familia în povestea lui Fuego: despre tată și despre mama lui
Într-o altă postare, Fuego a publicat o fotografie cu tatăl său, despre care a scris că era „în armată” și a adăugat: „Din păcate, în 2010, la doar 58 de ani, a plecat fulgerător dintre noi!”
Artistul a spus că a învățat multe de la tatăl său și că îi seamănă „în multe privințe”, amintind și pasiunea lui pentru lectură: „era avid de informații și era ca o enciclopedie ce ne uimea pe toți”.
Fuego vorbește despre mama lui: „Mama este liniștea și inocența mea, e cea care a luptat să fiu ce sunt azi... O iubesc nespus și îi mulțumesc...”.
Tot despre legătura cu oamenii din jur, artistul a spus și că se simte definit de publicul său: „Sunt ceea ce sunt azi datorită publicului meu și nimic nu poate egala sentimentul de a fi pe scenă, de a dărui emoții, de a stabili o legătură cu spectatorii.”
