Diana Dumitrescu a vorbit deschis, recent, despre un obicei pe care îl recunoaște fără ocolișuri: curățenia a ajuns să fie, pentru ea, o „obsesie”. Actrița subliniază însă că nu privește această preocupare ca pe o problemă în sens patologic, ci ca pe o rutină cu rol calmant, care o ajută să-și ordoneze gândurile și să-și recapete echilibrul interior. În declarațiile sale, ea explică faptul că gesturile simple legate de îngrijirea locuinței au devenit, în timp, o formă de terapie cotidiană.
Mărturisirea a venit după ce actrița a fost întrebată despre faptul că postează frecvent imagini în timp ce face curățenie. Răspunsul ei a clarificat atât originile acestei discipline personale, cât și motivele pentru care alege să împărtășească astfel de momente cu publicul. Din dialogul cu ea reies nuanțe despre cum o activitate domestică, repetată și ritualizată, poate funcționa ca o ancoră în fața tensiunilor cotidiene.
De ce spune Diana Dumitrescu că e „obsedată” de curățenie
Diana Dumitrescu explică faptul că, în cazul ei, totul are rădăcini vechi, încă din copilărie, când regulile din casă erau clare și repetate: „Fă-ți curat în cameră, șterge praful etc.”. Această repetiție a normelor casnice - surprinsă ca un îndemn constant în memorie - a conturat inițial o atitudine pe care ea însăși o descrie ca fiind, la început, „un soi de obsesie”. Cu trecerea timpului, însă, percepția s-a schimbat: ceea ce părea o constrângere a devenit o practică voluntară, menită să aducă calm și ordine interioară.
„Cred că a pornit de la un soi de obsesie, ideea aceea de când eram mici și mama spune: Fă-ți curat în cameră, fă-ți curat în cameră, șterge praful etc. Dar a devenit un mod de relaxare și de a-mi curăța gândurile. În timp ce fac curat, ori ascult câte un podcast, ori ascult muzică creștină, ori pur și simplu sunt pe silent”, a spus Diana Dumitrescu. Delimitarea pe care o face între „obsesie” ca termen folosit popular și practica deliberată de relaxare este importantă: ea nu prezintă curățenia ca pe o obligație apăsătoare, ci ca pe o alegere care îi oferă structură zilelor.
Pentru ea, rutina nu înseamnă doar ordine în casă, ci și o pauză de la agitație. Activitatea repetitivă - ștergerea prafului, organizarea obiectelor, aranjarea rapidă a spațiilor - funcționează ca un mecanism simplu de limpezire mentală: prin așezarea lucrurilor la locul lor și prin finalizarea unor mici sarcini casnice apare senzația că ordinea exterioară favorizează ordinea interioară. Astfel, curățenia capătă și o dimensiune simbolică: este un gest practic, dar și un exercițiu de focalizare.
Când preferă să facă ordine și de ce postează aceste momente
Actrița spune că îi place să facă curățenie mai ales atunci când este singură acasă. În acele momente, simte că își poate „ordona gândurile” și „stările”, iar rezultatul este un sentiment de pace. A face curat în singurătate îi permite să parcurgă întregul ritual fără întreruperi, să aleagă ritmul potrivit și să simtă încheierea unei „misiuni” domestice care, la final, îi oferă satisfacție și o stare de liniște.
„Îmi place să fac curat când nu este nimeni acasă. Cumva îmi ordonez gândurile, stările, îmi oferă așa un soi de pace. Și, în plus, îmi place să postez, pentru că s-a construit o comunitate destul de frumoasă și de curată în jurul acestor postări și cred că așa ne încurajăm una pe cealaltă. Până la urmă, nu facem nimic ieșit din comun, ne îngrijim casa, căminul, sufletul până la urmă. Este un fel de smerenie, dacă vreți. Ne ține cu picioarele pe pământ”, a mai spus Diana Dumitrescu. În spatele hotărârii de a publica astfel de imagini stă, așadar, și dorința de a face parte dintr-un schimb de încurajare reciprocă, mai degrabă decât nevoia de a expune viața privată.
Motivul pentru care își filmează sau fotografiază aceste activități ține, așadar, și de reacția pe care a primit-o în timp: actrița vorbește despre o comunitate formată în jurul acestor postări, în care femeile se susțin și se motivează reciproc. Pentru ea, gestul de a arăta cum îngrijește spațiul în care trăiește nu este un act de exhibiție, ci o invitație la normalitate - la ideea că atenția pentru ordine, curățenie și simpla întreținere a locuinței sunt acțiuni firești, care pot avea o dimensiune spirituală sau morală, pe care ea o descrie cu termenul „smerenie”.
Ce spune despre felul în care își educă fiul: „Nu am pus presiune pe el”
Întrebată dacă această disciplină se vede și în relația cu copilul ei, Diana Dumitrescu a subliniat că nu își „terorizează” fiul cu reguli stricte legate de curățenie, cu o singură excepție: îl îndeamnă să își strângă lucrurile pe care le împrăștie prin casă. Atitudinea ei descrie un echilibru între a insufla obiceiuri sănătoase și a respecta ritmul copilului - o abordare care evită impunerea autoritară și urmărește învățarea treptată prin repetiție și exemplu.
„Nu! Singurul lucru unde îl mai terorizez este să își strângă lucrurile, pentru că el le împrăștie în toată casa. Dar, în camera lui, tot eu fac curat sau facem împreună, până la un punct, când vine și îmi spune că își dorește o pauză și atunci înțeleg că s-a plictisit și îl las. Nu, nu am pus presiune pe el în sensul acesta, dar, cumva, și de la grădiniță, și de acasă, s-a învățat. Își duce singur farfuria după ce mănâncă, știe că dimineața trebuie neapărat să facem patul. Are niște chestii din acestea pe care le-a dobândit așa, natural”, a adăugat actrița. Din această remarcă reiese accentul pus pe formarea unor rutine simple și concrete, care devin obiceiuri fără a transforma copilul într-un subiect al unei discipline rigide.
Diana Dumitrescu mai spune că băiețelul ei a preluat, în mod natural, câteva obiceiuri simple, atât de la grădiniță, cât și de acasă: strânge farfuria după masă și are rutina de dimineață legată de făcutul patului. Curățenia din camera lui rămâne, deocamdată, mai mult în grija ei sau o activitate pe care o fac împreună, „până la un punct”. Această formulare sugerează o tranziție treptată: pe măsură ce copilul crește, responsabilitățile se vor transfera natural spre el, în ritmul său, iar mamele - spune actrița - pot susține acest proces mai degrabă prin încurajare decât prin impunere.
