Nicole Cherry, artista cunoscută publicului românesc, spune că maternitatea i-a redesenat complet viaţa: pentru ea, educaţia Anastasiei înseamnă afecţiune combinată cu reguli clare şi consecvente. Această alegere conştientă traduce în practică ideea că iubirea nu exclude disciplina, ci o susţine.
În ultimii ani, artista a vorbit deschis despre echilibrul dintre carieră şi viaţa de familie şi despre cum a devenit, simultan, prietenă şi reper ferm pentru fiica ei, Anastasia. Schimbarea i-a adus răbdare, responsabilitate şi o perspectivă practică asupra valorilor pe care vrea să le transmită mai departe.
O viaţă care s-a reaşezat în jurul Anastasiei
Apare în viaţa fiecăruia un moment în care o nouă responsabilitate schimbă ritmul zilelor. Pentru Nicole, venirea pe lume a fetiţei a fost acel moment: de patru ani, energia şi priorităţile ei au capătat o direcţie nouă, iar proiectele profesionale sunt armonizate cu nevoile familiei.
Pe lângă carieră, Nicole şi soţul ei, Florin, formează de peste şapte ani un cuplu discret şi unit, iar apariţia micuţei este descrisă de ei ca „încununarea” poveştii lor. Familia lucrează acum la finalizarea casei la care visează, un proiect care consolidează viaţa lor comună.
Schimbarea nu a venit fără introspecţie: Nicole recunoaşte că maternitatea a scos la iveală o versiune mai calmă şi mai responsabilă a sa. Impulsivitatea, după cum mărturiseşte, a fost temperatã de grijă şi de dorinţa de a oferi un model stabil de conduită.
Echilibrul: prietenă, dar şi mamă cu reguli
Rolul de „cea mai bună prietenă” a fiicei nu exclude trasarea limitelor. Nicole accentuează ideea că o prietenie fără reguli poate periclita formarea caracterului şi, din acest motiv, preferă un echilibru între afecţiune şi autoritate.
Artista explică că nu cedează automat în faţa tuturor cererilor copilului doar pentru a obţine liniştea momentului. În schimb, urmăreşte să construiască încrederea de sine a Anastasiei prin reguli coerente şi explicaţii clare despre limite.
Din declaraţiile sale rezultă un principiu limpede: prietenia părinte–copil este valoroasă, dar nu înlocuieşte responsabilitatea părintelui. Nicole cultivă o relaţie apropiată cu fiica, dar se impune atunci când este necesar, astfel încât Anastasia să înţeleagă că libertatea vine cu limite.
Reguli practice: răbdare în zilele grele
Sunt zile când copilul este obosit, irascibil sau trist — momente în care tactul contează mai mult decât impunerea. Nicole spune că, în astfel de zile, alege toleranţa şi acceptarea „micilor proteste”, păstrând, în acelaşi timp, standardele educative. Această nuanţare între fermitate şi compasiune stă la baza sistemului ei.
Practicile zilnice pe care le adoptă nu sunt prezentate ca reguli rigide, ci ca repere care ajută fetiţa să înţeleagă consecinţele acţiunilor sale. Abordarea urmăreşte să-i ofere Anastasiei încrederea de a-şi atinge obiectivele respectând graniţe sănătoase.
Mesajul este clar: nu este vorba de controlarea fiecărui gest, ci de a învăţa copilul să se descurce în faţa provocărilor, ştiind că are un sprijin ferm acasă.
Familia ca sprijin: soţul, mama şi sora
Din declaraţiile Nicolei reiese imaginea unei familii unite: soţul Florin joacă un rol cald şi implicat, iar legătura cu mama şi cu sora îi oferă artistei un sprijin constant în creşterea copilului. Împreună îşi împart grijile şi bucuriile, iar această reţea familială întăreşte procesul educaţional.
Nicole recunoaşte că faptul că sora ei este şi ea mamă ajută enorm: pot compara experienţe, se pot sprijini în momente dificile şi contribuie împreună la crearea unui mediu sănătos pentru copii.
În plus, proiectele casnice — printre care finalizarea casei visurilor — sunt prezentate drept paşi importanţi în consolidarea vieţii de familie, mai ales când toţi membrii contribuie la bunăstarea copilului.
Ce rămâne protagonista: lecţii pentru viitor
Pe termen lung, intenţia Nicolei este să crească un copil încrezător, care îşi cunoaşte atât limitele, cât şi resursele. Valorile pe care le promovează — răbdare, responsabilitate, încredere în sine — sunt integrate în viaţa de zi cu zi şi urmăresc formarea unui adult echilibrat.
Mai mult decât o strategie parentală, abordarea ei reflectă convingerea că o afecţiune stabilă, însoţită de limite clare, oferă copilului cadrul sigur necesar unei dezvoltări armonioase.
Pe măsură ce Anastasia va creşte, rămâne esenţial faptul că, la bază, se află iubirea conştientă şi responsabilitatea — elemente pe care Nicole le plasează în centrul educaţiei fiicei sale.
