O poveste pe cât de cunoscută pe scene, pe atât de dureroasă în culise: pierderea mamei, izolarea la școală și o decizie luată din suflet care a schimbat drumul unei tinere artiste. Într-un interviu sincer, Betty a spus că renunţarea la învăţătură rămâne una dintre cele mai grele alegeri ale vieţii sale.
Copilăria frântă: moartea mamei și trauma care a urmat
Betty a crescut cu muzica în sânge și cu o familie aflată sub lumina reflectoarelor: este fiica celei care a fost Fănica (Ștefania Stoian), prima soție a lui Florin Salam.
Durerea a venit însă fulgerător: mama artistei a murit tânără, la 27 de ani, răpusă de o formă severă de boală hepatică, care s-a agravat în doar câteva săptămâni. Acea pierdere a lăsat cicatrici care încă apar când Betty povestește despre copilărie.
Artista şi-a amintit că, în acele zile, realitatea s-a comprimat: spital, durere şi o familie forţată să ia decizii dificile pentru a-i proteja pe copii. Această ruptură a devenit, în scurt timp, pivotul care avea să o îndepărteze de şcoală.
Școala — când refugiul devine câmp de luptă
Până la tragedie, Betty mărturisește că îi plăcea şcoala şi muncea pentru note bune; era elevă silitoare, cu prieteni şi cu planuri simple de copil.
Dar lucrurile s-au schimbat pe măsură ce a crescut: a început să simtă respingere din partea colegilor, un fel de marginalizare legată de etnie, care a transformat treptat şcoala dintr-un refugiu într-un loc ostil.
Izolarea emoţională, combinată cu durerea personală pentru pierderea mamei, a erodat treptat voinţa ei de a continua pe băncile şcolii — un amestec brutal între doliu şi bullying.
Ziua Mamei — gestul unei colege care a rănit mai mult decât își putea imagina
Unul dintre momentele care i-au rămas în minte este strivitor: de Ziua Mamei, o colegă i-ar fi spus că “nu are pentru cine” să facă felicitare — o replică care a intensificat sentimentul de excludere.
Această frază, simplă la prima vedere, a funcţionat ca o rană deschisă: Betty a simţit că nu mai e parte din colectiv şi că suferinţa ei nu primea oglindă în jur.
În acea perioadă, artista a spus, cu durere, că a ”răcit” de şcoală — un pretext şi totodată o consecinţă a unei stări sufleteşti care nu a mai găsit alinare în jur.
Decizia: renunţă la şcoală — şi regretul care n-a plecat
Rămasă fără susţinere emoţională şi simţindu-se tot mai izolată, Betty a luat hotărârea dificilă de a întrerupe studiile — o alegere pe care o poartă acum cu regretul sincer pe care nu ezită să-l numească „cel mai mare”.
Despre cum priveşte azi acel capitol, Betty a spus direct: „Multe clase la școala vieții... Am luat singură decizia... E cel mai mare regret al meu.” Cuvintele ei au foşnetul sincer al unei tinere care şi-ar fi dorit alt parcurs.
Acest regret nu şterge însă curajul deciziei — a ales o altă cale: muzica. Dar mărturia rămâne o lecţie dură despre cât de mult contează sprijinul din jur pentru tinerii aflaţi în suferinţă.
Astăzi: muzică, viaţă în public şi amintiri care nu se sting
Betty a urmat, în cele din urmă, drumul artistic pe care tatăl ei îl făcuse cunoscut: s-a lansat încă din adolescenţă şi continuă să se afirme ca artistă. Aceasta este calea pe care a ales-o după ce a renunţat la şcoală.
Viaţa în lumina reflectoarelor i-a adus succes, dar şi rolul dificil de a reconstrui amintiri frumoase din fragmente — iar ea îşi aminteşte mereu mama cu tandreţe şi regret.
În ciuda durerii şi a alegerilor grele, povestea ei vorbeşte despre rezilienţă: o fată care a pierdut mult, a suferit la şcoală, dar s-a ridicat şi a transformat durerea în cântec.
Renunţarea la şcoală rămâne pentru Betty Salam o rană vie, „cel mai mare regret” al ei, dar şi o mărturie despre cât de mult pot conta cuvintele şi sprijinul într-o perioadă de criză — o poveste care ne aminteşte că sensibilitatea celor tineri merită protejată şi ascultată.
-76756267_desktop.webp)
-48862529_desktop.webp)
