Viaţa în casa Ibacka seamănă cu un atelier de ceasornicărie: totul e măsurat, etichetat şi pus la locul lui, iar protagonista acestei mecanici este Andreea Ibacka, care nu se lasă până nu e totul pus la punct. Într-o mărturie sinceră, actriţa recunoaşte că planificarea e o artă de familie, iar ea îşi joacă cu seriozitate rolul de manager fără diploma oficială.
Organizare milimetrică: documentul care le-a salvat zilele
Andreea nu lasă nimic la voia întâmplării: a recunoscut că are „un document în care efectiv am împărţit pe zile, pe ore, pe ture cu toată lumea”, o schemă în care sunt trecute cine duce, cine aduce şi ce activităţi au copiii în fiecare zi. Acest „plan de luptă” funcţionează ca o hartă în momentele aglomerate ale familiei.
Fără acest aranjament, povesteşte ea, ar fi imposibil să jongleze între şcoală, grădiniţă, antrenamente şi orele extracurriculare: engleză, înot, arte marţiale, gimnastică — lista e lungă şi cere atenţie de fiecare oră. Documentul devine astfel un instrument de linişte, un colac de salvare pentru rutina zilnică.
Practic, Andreea a construit un mic sistem de operare casnic: turele sunt ştiute, responsabilităţile împărţite şi orarul clar — iar asta reduce stresul şi face ca lucrurile să meargă ca pe roate, chiar şi când surprizele apar. Metoda nu e rigidă, dar oferă un cadru stabil pentru întreaga familie.
„Picătura chinezească”: cicăleala care salvează planul
Cu umorul la purtător, Andreea se autocaracterizează drept „picătura chinezească”, o expresie care traduce abilitatea ei de a repeta lucrurile până când intră în reflex. „Noi funcţionăm foarte bine pe scris, aşa că şi dacă uită cineva ceva, eu, picătura chinezească, cicălitoare de mică, dau remindere la toată lumea”, mărturiseşte ea, fără jenă, conştientă că perfecţionismul ei înseamnă ordine pentru ceilalţi.
Contrar imaginii sale uşor autoritare, cicăleala este prezentată ca un gest de grijă: reminderele nu sunt reproşuri, ci un fel de „siguranţă” pentru ca nimeni să nu rămână în urmă. În casa lor, atenţia la detaliu e o dovadă de iubire şi colaborare, nu un motiv de ceartă.
În plus, atitudinea aceasta practică arată cum doi adulţi cu programe diferite pot sincroniza un întreg clan familial: regula e simplă — scrisul primează, iar verificările repetate devin o rutină binevenită. Astfel, micile amintiri transformate în remindere ţin familia pe direcţia corectă.
Copiii în centrul atenţiei: Namiko şi Tiago
Namiko a intrat în clasa pregătitoare, iar Tiago este la grădiniţă — două etape care cer adaptare şi o atenţie sporită din partea părinţilor, recunoaşte Andreea. În această perioadă, ezitare nu are voie să existe: programul copiilor e prioritar şi e construit în jurul activităţilor lor, astfel încât nimic să nu scape.
Şi pentru că nimeni nu poate fi în două locuri deodată, Andreea acceptă ajutorul familiei: bunici sau alte persoane apropiate intră în turele pe care le-a împărţit meticulos în documentul ei. Această reţea de sprijin face posibilă armonizarea carierei cu viaţa parentală.
Mai mult, Andreea vorbeşte cu candoare despre bucuria de a fi „puştoaică” alături de copiii ei, mărturisind că se simte tânără la spirit şi că îşi permite să copilărească în joaca alături de ei — o combinaţie perfectă între disciplină şi relaxare parentală.
Carieră în aşteptare, planuri reintrate pe făgaş
După o perioadă în care s-a dedicat în mare parte creşterii copiilor, Andreea spune că viaţa profesională începe din nou să prindă contur: „Le las un pic să se aşeze şi după aceea, cu siguranţă demarez ceva nou. Mi-ar plăcea foarte mult să joc din nou.” Această revenire este aşteptată cu grijă, pe măsură ce familia îşi găseşte ritmul.
Planurile ei nu sunt vagi: actriţa îşi doreşte să revină fie la film, fie la serial, iar dorinţa vine dintr-o nevoie de exprimare şi din pasiunea pentru actorie care nu a dispărut. Prioritatea rămâne familia, dar spaţiul profesional va redeveni curând o direcţie activă în viaţa ei.
Relaţionarea cu fanii şi proiectele publice va fi, cel mai probabil, calibrată după ritmul casei şi al copiilor, iar Andreea pare pregătită să negocieze cu eleganţă această reîntoarcere: cu plan, cu răbdare şi cu multă pasiune pentru ceea ce ştie să facă.
Cabral şi echilibrul marital: el tăcut, ea organizatorul
Titlul articolului sugerează o imagine amuzantă: Andreea „îl pune la respect pe Cabral”, iar el rămâne rezervat. Din relatare reiese însă că partenerii colaborează eficient; Cabral respectă programul stabilit şi acceptă să facă parte din rotaţie, fără scandaluri publice.
Atmosfera din familie se bazează pe dialog şi pe reguli clare, iar respectul reciproc face ca fiecare să-şi găsească locul în schema zilnică: Cabral contribuie, Andreea coordonează, iar copiii beneficiază de stabilitate. Nimic din ce e descris nu pare a fi părtinitor — doar muncă în echipă aplicată acasă.
Între noi fie vorba, imaginea celor doi e aceeaşi ca a multor cupluri moderne: unul dintre parteneri preia rolul de organizator, celălalt execută cu încredere; asta nu înseamnă că unul domină, ci că fiecare joacă un rol care ajută familia să funcţioneze.
Andreea Ibacka îşi asumă cu mândrie eticheta de „picătură chinezească” şi o transformă în strategie familială: organizare, remindere şi un strop de umor. Cât despre Cabral, liniştea lui spune mai mult decât orice replică; în casa lor, ordinea e rodul iubirii şi al fair‑play‑ului.
